Programul de formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică Nivelul I (inițial) urmărește dezvoltarea și certificarea competențelor specifice profesiei didactice. Programul se desfășoară pe parcursul primilor 3 ani de licență și este destinat doar studenților din cadrul Universității Ovidius. Se pot înscrie însă și studenți aflați în anul 2 sau 3 de studiu la facultăți UOC, ale căror programe de licență durează între 4-6 ani.
Cursurile Programului de Nivelul I (inițial) acordă absolvenților de studii universitare dreptul să ocupe posturi didactice în învățământul antepreșcolar, preșcolar, primar, gimnazial, profesional și în ciclul inferior al liceului, cu condiția acumulării unui minimum de 30 de credite transferabile din programul de formare psihopedagogică.
Misiunea programului constă în profesionalizarea şi dezvoltarea carierei didactice, formarea competenţelor de proiectare pedagogică, metodologice, evaluative, de comunicare.
Admiterea la Nivelul I se face pe baza susţinerii unui interviu și se finalizează cu Examenul de absolvire. Acesta constă în elaborarea şi susţinerea unui Portofoliu didactic. După finalizare, absolventul va primi un Certificat de absolvire a programului de formare psihopedagogică – Nivelul I.
DPPD UOC organizează programul de formare psihopedagogică de Nivel I și în regim postuniversitar.
Discipline studiate: Psihologia educației, Pedagogie I (Fundamentele pedagogiei, Teoria şi metodologia curriculumului), Pedagogie II (Teoria şi metodologia instruirii,Teoria şi metodologia evaluării), Didactica specializării (în funcție de specializarea ciclului de licență), Practică pedagogică de specialitate, Managementul clasei, Instruire asistată de calculator, discipline opționale.
Durată: 3 ani (6 semestre)
Forma: Invățământ cu frecvență ( IF)